Stefan_GonataŞtefan Gonata s-a născut la 1 februarie 1838 la moşia tatălui, la Trifăneşti. Avea şase ani când a pierdut unul după altul trei fraţi, apoi a decedat şi mama. Tatăl şi-a dedicat viaţa de mai departe educării acestui vlăstar, care de la o vârstă destul de fragedă începuse să facă lecturi serioase din autorii clasici. În 1856 absolveşte liceul regional din Chişinău şi pleacă la Odesa, la colegiul Richelieu, pe care-l părăseşte din anul III. Studiază filozofia şi viticultura la Paris.

Ştefan Gonata a amenajat pe moşia sa un sector experimental. A fost unul dintre acei care a adus şi a aclimatizat în Basarabia viţa-de-vie franceză. Se zice că vinurile obţinute la moşia Zberoaia deveniseră vestite în acea vreme. Şt. Gonata a încercat să transplanteze în solul basarabean viţa-de-vie americană, era în căutarea unui leac împotriva filoxerei, care ruina podgoriile basarabene.

A deschis la Zberoaia un spital, a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Colabora la câteva reviste agricole din Rusia, iar observaţiile sale ştiinţifice le împărtăşea cu savanţi din România şi din alte ţări europene. Mihail Kogălniceanu întreţine corespondenţă cu acest basarabean înţelept. Activitatea ştiinţifică a lui Ştefan Gonata n-a trecut neobservată. La 29 de ani Academia Română îl alege membru de onoare.

Pe atunci nu prea era în tradiţie să se vorbească despre aspiraţiile naţionale ale moldovenilor. Şi se credea, mai bine zis, se făcea totul să se creadă, că ele nici n-ar exista. Deşi trebuie să ştim că grupări naţionale moldoveneşti au existat sub forma unor cenacluri boiereşti în toţi anii de ocupaţie. Ţarismul interzisese publicaţiile în limba băştinaşilor, dar libera comunicare nu era în stare s-o interzică, mai ales la conacurile unor boieri cu minţile luminate care îşi dădeau bine seama de situaţia Basarabiei. (O dovadă în plus la cele spuse anterior e şi acea Societate moldovenească a nobililor basarabeni, înfiinţată în 1905, sub egida unei asociaţii culturale). Ştefan Gonata a făcut parte din cenaclul fraţilor Leonard, Pavel şi Petre.
Ultimii ani de viaţă Ştefan Gonata i-a trăit în izolare, o boală cumplită i-a întunecat zilele. În chinurile acestei boli şi-a dat foc manuscriselor şi unor documente: ceea ce n-a ars atunci, a ars în timpul revoluţiei din 1917… Aşa a dispărut de pe întinsul imaginarului ocean o insulă a inteligenţiei – Ştefan Gonata.
Decesul lui a fost fixat la 18 septembrie 1906 la Chişinău. Peste ani când s-a întocmit Dicţionarul membrilor Academiei Române, printre primii membri a fost trecut şi Ştefan Gonata. Iar în ediţia semnată de Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române. 1866-1999. Dicţionar (Bucureşti, 1999), el este prezentat plenar cu biografie şi fotografie, un singur lucru rămânând să-l mai facă contemporanii, să încerce să-i adune viaţa şi opera într-o monografie.

Sursa:

Iurie Colesnic, Magazin Bibliologic nr. 2-3,  2006