DB2op
Dumitru Bogos e pământeanul nostru care a fost o personalitate proeminetă a Basarabiei interbelice. El a fost om politic român, ofițer, jurist și publicist care a îndeplinit funcțiile de ministru în Guvernul Take Ionescu și de primar al Chișinăului (1931 – 1932).

        Dumitru Bogos s-a născut la 14 iunie 1889, în com. Grozeşti, jud. Lăpuşna, fiul lui Dumitru (preot) şi Vera. Şcoala primară a făcut-o la Boldureşti, jud. Lăpuşna.                  

Familia Bogos, 1908
Familia Bogos, 1908

            A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău, Facul-tatea de Drept a Universităţii din Varşovia (1914) şi Şcoala Militară din Petrograd. Teza de licenţă – Statele Unite ale Europei – susţinută la Varşovia, a fost premiată de Senatul Universităţii. Era de profesie avocat. Poseda limbile rusă şi franceză.  Absolvind şcoala de ofiţeri, a fost mobilizat în Armata ţaristă şi a participat la Primul Război Mondial pe frontul din Polonia şi Ţările Baltice. A fost decorat cu ordinele ruseşti Sfânta Ana şi Sfântul Stanislav.

Dumitru Bogos, (în dreapta)
Dumitru Bogos, (în dreapta)
Dumitru Bogos, student la Varsovia, 1910-1914
Dumitru Bogos, student la Varsovia, 1910-1914


              A luat parte activă la mişcarea naţională din Basarabia (1917-1918). A participat la Congresul Ostaşilor Moldoveni din 20-22 octombrie 1917, fiind însărcinat cu organizarea armatei naţionale în tânăra republică dintre Prut şi Nistru. La şedinţa de deschidere a Sfatului Ţării (21 noiembrie 1918), este delegat al Comisariatului Militar Moldovenesc pe lângă Sfatul Ţării. Însă, nu a fost validat, fiind preferat pentru funcţia de şef de Stat major al armatei Republicii Moldoveneşti. 
          După Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), a fost primit în cadrele de rezervă ale Armatei române cu gradul de maior şi cu vechimea de la 16 februarie 1918. A fost unul din primii prefecţi de judeţ (jud. Lăpuşna, în anii 1918-1920) din Basarabia de după Unire, apoi Secretar general al Internelor în Basarabia – în prima guvernare a mareşalului Al. Averescu (1921) – şi ministru al Basarabiei (5-19 ianuarie 1922) sub guvernul lui Take Ionescu.

 

Dumitru Bogos la Bucuresti, 1921
Dumitru Bogos la Bucuresti, 1921

             Printre funcţiile administrative a deţinut-o şi pe cea de primar al municipiului Chişinău (1931-1934), iar ca legiuitor a fost deputat de Lăpuşna în trei legislaturi în Parlamentul României (din partea Partidului Naţional-Ţărănesc). 

Elita Chişinăului, la mijlocul anilor treizeci, avea o distracţie deosebită. La marginea de atunci a Chişinăului, în dealul Rîşcanilor, se aflaaerodromul unde duminica piloţii demonstrau virtuţile lor aeronautice. Primarul Chişinăului de atunci, Dimitrie Bogos, în ţinută de gală, alături de alţi oficiali şi de fiica Nina au fost imortalizaţi de un fotograf al timpului.
Elita Chişinăului, la mijlocul anilor treizeci, avea o distracţie deosebită. La marginea de atunci a Chişinăului, în dealul Rîşcanilor, se aflaaerodromul unde duminica piloţii demonstrau virtuţile lor aeronautice. Primarul Chişinăului de atunci, Dimitrie Bogos, în ţinută de gală, alături de alţi oficiali şi de fiica Nina au fost imortalizaţi de un fotograf al timpului.


          A fost membru al Partidului Ţărănesc din Basarabia (vicepreşedinte din decembrie 1918), al Partidului Poporului (aprilie 1920), al Partidului Conservator Democrat şi apoi al Partidului Naţional-Ţărănesc.  A fost preşedinte al Societăţii Ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Democratice Moldoveneşti, preşedinte al Ligii Cetăţeneşti, preşedinte al Societăţii Ziariştilor Profesionişti, membru de onoare în breasla ziariştilor. Decorat cu Ordinul Regele Ferdinand I, etc. 

bogbogoss01
                  Este autorul lucrării La răspântie. Moldova dintre Prut şi Nistru în anii 1917-1918 (publicată la Chişinău în 1924 şi republicată tot la Chişinău în anul 1998; relatează evenimentele care au dus la înfăptuirea unirii Basarabiei cu România din 1918) şi al mai multor articole de revistă şi ziar; colaborator la ziarul Cuvânt moldovenesc, ziarul România nouă, revista Viaţa Basarabiei (1932), etc. În 1936, biografia lui a fost inclusă în International Reference Library and Political Parties in România (Londra). Iar în Figuri contemporane din Basarabia, publicată la Chişinău în 1939, se sublinia că, „În galeria figurilor contemporane din Basarabia, d. Bogos se rânduieşte preponderent cu un frumos trecut de realizări în domeniul social şi obştesc, ca un om de luptă şi acţiune, energic, dotat cu o putere de muncă şi persistenţă, menite să ducă la bun capăt misiunile în care se angajează”.                        

Dumitru Bogos cu familia la cursele de cai de la Chisinau, septembrie 1932
Dumitru Bogos cu familia la cursele de cai de la Chisinau, septembrie 1932

             Ceea ce mai puţin se ştie despre Dumitru Bogos, este intervalul de viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiica lui, Nina Bogos-Manuilă, spune că, „În cel de-al doilea război mondial a participat la eliberarea Basarabiei şi a Transilvaniei de Nord”. A încercat să aflăm ce se ascunde sub această frază.

                Aşadar, în perioada 13 septembrie-12 octombrie 1939, a fost concentrat la Cercul Teritorial Lăpuşna, iar după invadarea sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei, s-a refu-giat în Vechiul Regat şi între 7 august şi 1 noiembrie 1940, s-a aflat concentrat la Batalionul 15 Infanterie Marină. 
În preajma declanşării războiului antisovietic, D. Bogos avea 52 de ani, era căsătorit şi avea trei copii. Cu toate acestea, fiind maior în rezervă, a fost mobilizat, la cererea sa, în armată, participând la campania de eliberare a Basarabiei. Specialitatea militară – infanterie. 

 

Familia Bogos
Familia Bogos


        În primele şase luni de război (21 august 1941-13 martie 1942) s-a aflat la Detaşamentul Infanterie Marină Odessa, în calitate de ajutor al comandantului Detaşamentului, ca mai apoi, între 14 aprilie şi 15 octombrie 1943, să fie concentrat la M.St.Major, Secţia a II-a Informaţii. Din 14 iunie 1943, a fost detaşat la Centrul de Infor-maţii „B”, de pe lângă Corpul de Cavalerie, activând informativ şi contrainformativ pe frontul din Crimeea şi Taman. 
             La 17 octombrie 1943, în baza ordinului nr. 542.135 al M.St.Major, D. Bogos a fost detaşat la Centrul de Informaţii „H”, în calitate de şef de sub-centru, specializat în exploatarea informativă a prizonierilor. Aflat în această funcţie, D. Bogos a colaborat intens cu serviciile specializate române (S.S.I., Birourile 2 ale Marilor Unităţi) şi germane (în special cu autorităţile lagărelor germa-ne de prizonieri sovietici). 
                A exploatat informativ un şir de prizonieri sovietici din lagărul german de la Bobrovîi Kut. În afară de informaţii cu caracter operativ, D. Bogos a raportat conducerii Centrului „H” informaţii privind: starea de spirit a populaţiei din Rusia sovietică, situaţia românilor-moldoveni din Nikolaev, situa-ţia din Tadjikistan, Kazahstan, lupta antisovietică de eliberare naţională a popoarelor din Caucaz, etc. 
        Deoarece nu era specialist de carieră în informaţii, uneori a raportat şi date inutile; după ce înainta conducerii Centrului „H” rapoarte neimportante, primea drept răspuns: din „interogatoriile trimise, nu am putut scoate nimic”. În alte cazuri, a dat dovadă chiar de o stângăcie copilărească, mani-festând în acelaşi timp o mare dorinţă de a fi util Centrului „H”. Un asemenea caz a avut loc în martie 1944.qwe Centrul, deoarece era un serviciu secret, nu dispunea de ştampilă proprie, pe actele sale fiind aplicate ştampile străine (ale „Serviciului Exterior, M.C.G.”, „M.St. Major”, etc). La fel procedau şi subcentrele, care aplicau pe actele lor ştampila Birourilor 2 ale Marilor Unităţi pe lângă care erau ataşate. Problema „lipsei” ştampilelor a fost abordată de maiorul D. Bogos în martie 1944, care spunea că, „Subcen-trul („Biroul Maior D. Bogos” – n.a.) e lipsit de ştampile, ne lovim la fiecare pas de acest inconvenient. E nevoie, de cel puţin, de ştampilă rotundă. Rog dispuneţi procurarea”. Cererea era adresată într-un moment cu totul nepotrivit, când toţi erau alarmaţi de pericolul bolşevic. Astfel că, şeful Centrului „H”, locotenent-colonelul Dionisie Bădărău, a ţinut să sublinieze vizavi de această solicitare: „Ţara arde şi Bogos cere ştampile”. Maiorului i s-a răspuns prin a i se explica că, „La acel Subcentru ne mai izbim şi de alte lipsuri. Până acuma a funcţionat şi fără ştampilă. Lipsa ştampilei se poate remedia dacă pe corespondenţa Dvs. veţi pune ştampila de la orice birou al Corpului, aşa cum s-a făcut şi până acuma. Prin acest raport aţi provocat ilaritate aci”.
               Cu toate că nu a fost specialist în informaţii şi contrainformaţii, D. Bogos a reuşit să-şi aducă aportul la completarea fluxului informativ despre inamicul sovietic. Iată ce spunea şeful Centrului „H”, la 22 decembrie 1943, despre maiorul D. Bogos: „Maiorul de rezervă Bogos Dumitru, prezentat la serviciu în ziua de 31 Octombrie 1943, a fost întrebuinţat în intervalul de la 1-23 Noiembrie a.c. în misiuni contrainforma-tive în Nikolaev şi împrejurimi, în special pentru verificarea unor date cerute de Armata 3-a, fie de Marele Stat Major. 
În acelaşi timp a fost pus să se intereseze, în timpul diverselor deplasări ce făcea în interes de serviciu, de starea morală, disciplina şi ţinuta trupelor române şi a ostaşilor izolaţi care treceau prin Nikolaev, spre front sau spre ţară. În general, s-a achitat mulţumitor de însărcinările primite. 
                De la 23 Noiembrie la 18 Decembrie 1943, a lucrat în lagărul german de prizonieri ruşi din localitatea Bobrovîi Kut /54 Km. Nord-Est Kerson/, unde a interogat o serie de prizonieri, care însă nu au fost în măsură a furniza informaţiuni importante.  În alte lagăre din acea regiune, nu a putut să se deplaseze din cauza drumurilor rele şi desfundate. 
           Ofiţerul este obsedat de ideea că s-ar putea întreprinde o acţiune de propagandă ce ar trebui să aibă ca urmare dezagregarea armatei roşii şi răsturnarea regimului sovietic, dar nu are clar în mintea lui cum s-ar putea face aceasta.  Este animat de dorinţa de a fi util, însă fiind lipsit de experienţa necesară în ceea ce priveşte activitatea din cadrul misiunilor Biroului (Centrului „H” – n.a.), trebuieşte mereu îndrumat, iar însărcinările ce i se dau, bine compartimentate şi limitate şi în timp şi în spaţiu.  Sperăm că pe măsură ce se va identifica cu procedeele de lucru în materie informativă şi contrainformativă, să ne fie de folos, cu atât mai mult că Centrul duce lipsă de ofiţeri”. 
           Începând cu 23 martie 1944, D. Bogos a preluat la Odessa conducerea Subcentrului „H.1″ al Centrului „H”. La 27 martie 1944, Centrul „H” a informat Biroul 2 al Corpului 3 Armată român (aflat în Transnistria), că în conformitate cu dispoziţiile Secţiei a II-a a M.St.Major, a fost detaşat pe lângă acel comandament, un organ informativ sub conducerea maiorului D. Bogos. Misiunea acestei structuri era de a exploata toate sursele informative (prizonieri, dezertori, ş.a.) de la trupele din subordinele Corpului 3 Armată, să cerceteze persoanele prinse în flagrant delict sau suspecte de spionaj, terorism şi alte acte subversive. Toate datele obţinute trebuiau raportate, în primul rând, Comandamentului Corpului 3 Armată, apoi Centrului „H”. 
După o scurtă activitate la Odessa, sub presiunea frontului, subcentrul condus de D. Bogos, împreună cu Centrul „H” şi celelalte subcentre din subordine, s-a instalat în Basarabia, iar de acolo, în mare grabă, au trecut Prutul. Dumitru Bogos si Stefan Holban, 1942
        După stabilizarea frontului în aprilie 1944, Subcentrul „H.l” al maiorului D. Bogos a revenit în Basarabia şi s-a instalat în ziua de 17 aprilie 1944 la Chişinău, activând pe lângă Divizia 14 Infanterie română, aflată sub comandament german în regiunea Orhei. În a doua decadă a lunii aprilie 1944, Subcentrul „H” i-a cedat sediul său din Chişinău Centrului „H” şi s-a deplasat pentru activităţi informative şi contrainformative la Străşeni, pe lângă Corpul 47 german. 
           În timpul activităţii în Basarabia, D. Bogos a raportat informaţii referitoare la: abuzurile autorităţilor militare germane şi ale militarilor germani, situaţia agrară, starea ostaşilor sovie-tici din Divizia 84 a Armatei 4 sovietice (Frontul II Ucrainean) şi a populaţiei civile din sec-torul acestei divizii, activitatea organizaţiei de partizani din pădurea Căpriana, etc. 
            După o prezenţă permanentă în cele mai periculoase sectoare ale frontului, la 17 mai 1944, maiorul D. Bogos a solicitat desconcentrat. Raportul lui a fost trimis Secţiei a II-a a M.St.Major pentru a se decide, în care lt.-colonelul D. Bădărău a notat următoarele: „(…) Ofiţerul fiind înaintat în vârstă şi suferind, nu este în măsură să suporte eforturile cerute de actualele împrejurări în care activează Centrul”. Avea 56 de ani, era bolnav de reumatism şi „suferea de oboseală”. Şeful Centrului „H” ruga să i se soluţioneze favorabil cererea, propunând ca înlocuitori pe maiorul Mladin ori căpitanul Baţaliuc, „propus de mult”. Însă, din cauză că situaţia de pe front devenea tot mai dramatică, D. Bogos a fost obligat să-şi continue activitatea în Centrul „H”. Dumitru Bogos, sef de subcebtru al Centrului de Informatii "H" al Armatei romane pe Frontul de Est
         După căderea regimului Antonescu de la 23 august 1944, întreaga activitate informativă şi contrainformativă a servici-ilor speciale româneşti de pe frontul din răsărit a fost sistată. În campania Armatei române de pe frontul din vest, D. Bogos a participat la luptele de eliberare a Transilvaniei de nord de sub ocupaţia hortystă. Alte detalii despre activitatea lui D. Bogos de după 23 august 1944, rămân deocamdată necunoscute pentru noi. Ultimul domiciliu l-a avut în Bucureşti, str. Justiţiei nr. 41. 
        A decedat la 14 mai 1946, la Bucureşti, din cauza unei tumori canceroase şi a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea, apoi transferat în cripta familiei din cimitirul Mănăstirii Cernica. 
            În 1950, în timpul masivelor arestări operate de regimul comunist din România, la 5 mai D. Bogos a fost căutat de organele securităţii, care nu s-au lăsat convinse decât după prezentarea actului de deces. 

Mormanul familiei Bogos de la Manastirea Cernica, Bucuresti
Mormanul familiei Bogos de la Manastirea Cernica, Bucuresti

        Distincţii româneşti: Regele Ferdinand, clasa I-a; Steaua României, în grad de Comandor; Coroana României, în grad de Comandor; Vulturul României, în grad de Ofiţer; Medalia Peleş, etc. 
Sursa : Pavel MORARU Rev. Axa Nr. 18, martie 2010 via Chișinău.blogspot.com

 

 

Reclame