Urmărind soarta unor familii,  viața de zi cu zi trăită de simpli oameni, putem să întelegem adevărata istorie a unei localități, ne permitem să percepem mai bine unele evenimente istorice.

Un exemplu este familia Livovschi, familie ce a fost foarte cunoscută în Nisporeni pe timpuri, dăruind mai multe peronalități marcante localității noastre.

Похороны
Familia Livovschi, anul 1936

Familia Livovschi era venită din comuna Sudarea, judeţul Hotin, și avea cel mai probabil origine etnică poloneză (de la orașul Lvov).  În general, generaţiile care s-au succedat a acestei familii, au fost preoţi, diaconi etc.iulian lvovski

   Iulian T. Livovschi (1863-1949) , capul familiei, a fost preot paroh la „Biserica de Sus” (biserica din Țonea). El a slujit la această biserică încă din timpurile țariste, fiind foarte respectat printre nisporeneni.  Părintele Iulian a fost și deputat în circumscripția nr.4 din județul Chișinău, fiind ales în această funcție la 15 mai 1904. Pînă și în zilele noastre, unii din localnicii mai în vîrstă își amintesc de el doar cu cuvinte de bine.

Iulian Livovschi și Vera (soția lui) au avut 8 copii, trei fete şi cinci băieţi.

IMG_1195.JPG
„Biserica de Sus”

    Elena, cea mai mare dintre fete, a fost medic la Odessa şi a murit la Nisporeni.

Cea de a doua, Sonia, a fost căsătorită Rusu şi a fost învăţătoare în satul Nemţeni, apoi Siliştea Veche (actual Seliște, Nisporeni). În acest sat, Iulian Livovschi a pus o troiţă în curtea şcolii.

345
Trofim (Fima) Livovschi

Cel mai mare dintre băieţii, Trofim, nu a avut copii. El s-a născut în 1888 și a fost student la Institutul Comercial din Kiev. Ulterior a fost profesor de chimie la Şcoala de Arte şi Meserii din Nisporenii din Vale şi conducătorul corului bisericesc la biserica din Nisporenii din Deal (Biserica de Sus) .

Gimnaziul Mixt NISPORENI, anul 1929.
Trofim (Fima) Livovschi – rândul doi al patrulea din dreapta. Fotografie din anul 1929,  cu elevii și dascălii gimnaziul mixt din Nisporeni

Alt fiu a preotului Iulian a fost Grigorie, care s-a născut în 1894. El a fost pe rând ofiţer în armata imperială rusă, în Primul Război Mondial, a studiat la Seminarul Teologic din Chişinău, apoi la Facultatea de Drept şi Conservatorul din Iaşi. Acolo a organizat o orchestră simfonică a studenţilor. După terminarea facultăţii a fost pe rând judecător la Judecătoria din Nemţeni, Judeţul Lăpuşna, apoi avocat în Nisporenii din Vale. Aici, pe lângă activitatea de avocat, a organizat un cuartet de coarde format din judecătorul Prestescu – vioară I; inginerul agronom Iulian Buruiană – vioară II; el, Grigorie – violă şi Valentin Livovschi, fratele lui, preot – violoncel. Acest cuartet a dat concerte în Casa Naţională din Nisporeni.

Sub guvernarea liberală, Grigorie Livovschi a fost şi primarul comunei Nisporeni. În acea perioadă, comuna a fost vizitată de ministrul liberal Ion Inculeţ, fost membru al Sfatului Ţării în 1918. Tot în timpul administrației primarului Livovschi, în toamna anului 1938, în comuna Nisporeni a fost inaugurat monumentul  Regelui Ferdinand I. În 1941, familia lui Grigorie Livovschi s-am mutat la Chişinău unde el a fost consilier juridic la Primăria din oraş. Fiind funcţionar de stat, s-a primit ordin de la mareşalul Ion Antonescu să-şi românizeze numele. Aşa a devenit din Livovschi – Leoveanu.

După, invazia sovieticilor din 1944, Grigorie s-a refugiat peste Prut și s-a stabilit în oraşul Buzău, unde a profesat ca avocat şi profesor de vioară la Şcoala ele muzică din oraş. Aici a organizat două orchestre simfonice: una de adulţi şi una de copii. Pentru îndelungata şi continua sa activitate în promovarea muzicii bune (orchestre, cuartete, coruri), Grigorie Livovschi a fost decorat de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România cu Ordinul Meritul Cultural. După pensionare, împreună cu soția s-au mutat la Bucureşti ca să fie mai aproape de unicul lor copil – Oleg. Grigorie Livovschi a decedat la vârsta de 94 de ani, fiind înmormântat în cimitirul armenesc din Bucureşti, soția fiind de origine etnică armeană.

     Liuba, cea de a treia fată, a fost căsătorită Gontaev, apoi, după moartea soţului, recăsătorită Şip, a avut cinci copii, din care mai trăiesc doi băieţi la Ismail. Iată ce scrie un urmaș de al ei:

    Учитель Фима Львовский, родной брат моей бабушки по маме Любы.  Ещё один бабушкин брат Валя Львовский, священник Бисерика де сус. Их отец, мой прадед, Юлиан Львовский много лет был священником этой церкви, ещё с царских времён, и слыл глубоко уважаемым человеком. Когда я в 1991 году посетил Ниспорены и возле церкви беседовал с местными жителями, они вспоминали старого батюшку и показали могилы его и прабабушки.  Все бабушкины братья, кроме младшего, проживавшего в Кишинёве, уехали в Бухарест, изменив фамилию на Леовяну. Бабушка с 1931 года жила в Измаиле, где в 1958 я и родился.

    Sergiu, cel de al treilea fiu al familiei lui Iulian Livovschi, a fost administratorul spitalului de boli mintale de la Costiujeni, apoi al spitalului de tuberculoşi de la Vorniceni. Aici, în calitate de administrator, la inspecţia zilnică, a avut un incident care i-a marcat tot restul vieții. Găsind murdar în spital (săli, wc-uri, bucătărie etc) a pălmuit o îngrijitoare. În 1940, după venirea sovieticilor, a fost arestat, şi deportat fără judecată în Siberia, unde s-a îmbolnăvit de scorbut şi de inimă. După moartea lui Stalin, a venit la Chişinău, unde la scurt timp a decedat. În România atunci, în 1940, a apărut într-un ziar local un articol intitulat: „Cât costă o palmă la sovietici?” Unde se vorbeşte despre drama lui Sergiu Livovschi, care se pare că a plătit un preţ exagerat de mare: carieră, tinereţe, sănătate.

657___sanatoriul_vorniceni
Spitalul de la Vorniceni

     Valentin Livovschi, a fost preot în Nisporenii din Deal după pensionarea tatălui său, Iulian. După refugiu s-a stabilit în comuna Păuliş, judeţul Arad, unde a şi murit. A avut doi copii: Petre şi Victoria.

123
Valentin Livovschi
Conducerea NISPORENILOR. Fotografie pana la 1940
Valentin Livovschi și funcționari ai Primăriei comunei Nisporeni. Fotografie realizată pînă la anul 1940.

Mezinul, Victor Livovschi, a urmat Seminarul Teologic din Chişinău. Din păcate, a murit la numai 18 ani, învins de tuberculoză. A fost înmormântat în curtea bisericii din Nisporenii din Deal, împreună cu maică-sa – Vera Livovschi.

wp-1464609610412.jpeg
Mormântul Verei Livovschi din curtea Bisericii de Sus

 

20170722_151014.jpg
Inscripția de pe mormânt ”Vera Timofeevna Livovschi”

Nu este încă clar unde a fost înmormântat părintele Iulian. După spusele nepotului său – Oleg Livovschi, în 1991 în curtea Bisericii de Sus, se aflau doar mormintele bunicii sale, Vera Livovschi, și a fiului ei, Victor.

 

Nu ştiu unde este înmormântat bunicul meu, preotul Iulian Livovschi. În 1991 am fost la Nisporenii din Deal, dar nu am reuşit să aflu unde a fost înmormântat. Am vrut să-i pun o cruce la căpătâi, cum ar fi meritat, după ce o viaţă a fost îndrumătorul spiritual al obştei din Nisporenii din Deal.

Totuși în prezent, în curtea bisericii, se află trei cruci, una lângă alta. În centru, diferenţiindu-se de celelalte, este și crucea preotului Iulian.

wp-1464609544350.jpeg
Mormintele familiei Livovschi din curtea Bisericii de Sus

Cel mai probabil, crucea a fost instalată după anii ’90 de cineva din urmași sau de localnici care incă îl mai țin minte pe părintele de la Biserica de Sus

wp-1464609460699.jpeg
Părintele Iulian Livovschi

Se pare că, după ce a trăit în Nisporenii din Deal mai mult de patru generaţii, familia Livovschi dispare. Iată ce spunea Oleg Livovschi:

În privinţa urmaşilor pot să vă spun următoarele: Leon Livovschi, fiul lui Valentin, a avut numai o fată. El a decedat la Câmpulung Muscel. Trofim Livovschi nu a avut copii. Grigore Livovschi – Leoveanu nu m-a avut decât pe mine, Oleg Leoveanu, iar eu nu am copii. în acest mod familia Livovschi dispare, odată cu Leon şi Oleg, neexistând urmaşi de sex masculin.”

În 2004, la București, decedează Oleg Leoveanu.

oleg leoveanu 1
Oleg Leoveanu (Livovschi) student
oleg leoveanu 2
Oleg Leoveanu (Livovschi)

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

  • Forum OldChișinău
  • „A fost odată în Basarabia” – Documentar de Andrei Stăncescu
  • „Localităţile Republicii Moldova” „Nisporeni” de Tudor Țopa
  • Fotografii de la Sorina Cebanovschi-Gâlcă
Anunțuri