Imediat după ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, noile autorități instaurează un adevărat regim de teroare și se impun cu o atrocitate greu de imaginat. Astfel, pentru ai distruge pe toți cei incomozi regimului de la Moscova și pentru ca apoi să-și manifeste nestingherit autoritatea, sovieticii au organizat și au pus în practică trei valuri masive de deportări. Zeci de mii de oameni au fost ridicaţi cu brutalitate din casele lor şi duşi în lagăre de muncă forţată în Siberia şi în Kazahstan.
Mii de cetățeni au fost deportați și din raionul Nisporeni. Listele cu numele nisporenenilor deportați (cu siguranță în liste nu au fost incluși toți cei care au avut de pătimit) sunt publicate în „Cartea memoriei – catalogul victimelor totalitarismului.”
Buna ziua,
Cartea contine si alte raioane sau numai raionul nisporeni? V-as fi recunascator daca mi-ati putea da numele acesteia astfel incit sa imi pot cauta si eu niste membri ai familiei disparuti.
Multumesc
Bună ziua, dle Stoian. În carte sunt toate raioanele Republicii Moldova. Cartea o puteți găsi la oricare bibliotecă publică din țară.
Buna ziua, îmi spuneți cum se cheamă cartea, si daca se poate cumpăra? Multumesc mult